Câteodată o vorbă se închide-n ea, tace din gură bosumflată și nu mai zice nimic.
Își încruntă vocalele, își pune consoanele în cap și nu mai mănâncă nicio idee și nu mai bea niciun gând zile, săptămâni, poate ani.
Unele mor așa de supărare singure, neștiute de nimeni, se duc la azilul de vorbe bătrâne și își așteaptă sfârșitul.
Altele, pe drumul spre azil, întâlnesc o altă vorbă sau un alt vorb și, nu se știe de ce și cum, se iau de idiom una pe alta, zâmbesc și fac împreună o poezie de dragoste.
Așa te-am întâlnit și eu pe tine, ce bine! #Scrisă26august2026
Leave a Reply