Cum scriam aici, am filmat pentru serialul „LIS” de pe NRK. Episodul „Influensa”, din sezonul doi, poate fi vizionat integral pe NRK TV.
Am funcționat în limba maternă în secvențele în care vorbeam la telefon cu soția și în engleză în celelalte secvențe. Probele le-am dat în norvegiană, iar textul l-am învățat în norvegiană, engleză și română. De gândit, am gândit doar în română.
Dacă ar fi să îmi dau o notă mie însumi, mi-aș da o notă bună. Dacă aș avea ocazia să filmez încă o dată toate secvențele, aș păstra felul în care am lucrat. E prima dată în 25 de ani când am părerea asta despre un rol pe care l-am făcut, fie în film, fie în teatru.
Scriu acum, după ce am văzut episodul ieri, ce am făcut bine, ca să nu uit și să mai fac. O să scriu și ce nu am făcut bine, tot ca să știu și să nu mai fac! 🙂
În primul rând, la lucruri bune, mi-am învățat foarte bine textul. La casting și la repetiții am venit cu textul din toate secvențele învățat perfect.
La filmări, ce am făcut bine? Text știut la perfecție, acțiuni fizice sau emoționale în fiecare secundă, încredere deplină în regizor și echipă. Am venit la filmare mereu înainte de ora de chemare trecută în call sheet. În fiecare secvență am fost cu filmul meu emoțional făcut de acasă, dar cu atenția pe partener 100 %, 0 % pe mine însumi.
Ce aș schimba? Aș avea mai multă relaxare și mai multă încredere în mine însumi.
Ce a fost cel mai provocator? Să plâng în ultima secvență. Așa era scris în scenariu, era absolut justificat, așa aș fi reacționat eu în viața reală. Și mi-am propus să pot să fac asta și la castingul 1, și la castingul 2, și la recall, și la repetiții, și la fiecare dublă din ultima zi de filmare. Și mi-a ieșit de fiecare dată, real, organic, neforțat.
Cum s-a întâmplat? Mi-am făcut treaba de actor: am analizat textul, l-am tradus în termeni ca „platformă, eveniment, răsturnare de situație”, am identificat partitura exactă și m-am ținut de ea. Am înviat trecutul personajului prin analogii violent personale și prin tehnica „ce-ar fi fost dacă”. Mi-am tradus trecutul lui prin propria mea viață și am acceptat că ceea ce i se întâmpla ar fi fost posibil să mi se întâmple și mie.
După care am uitat toate astea și m-am ocupat doar de întrebarea: „Ce-ar fi dacă aș auzi în viața reală, pentru prima dată, ceea ce îmi spune partenerul acum?”
Am trăit prezentul cu atenția pe colegul Deniz Kaya și am proiectat într-un viitor imaginat de scenarist propriile mele dorințe, traduse în situațiile propuse de povestea din episodul „Influensa” din serialul NRK „LIS”, sezonul doi. Fără să mă izolez nici măcar o clipă de partener, un actor minunat.
Deniz, mulțumesc pentru tot, bro, dau cu love!
KISS! (Keep it simple, stupid.)