1937–1938
Scrisoarea de mai jos este o ciornă adresată de Nikolai Demidov lui Vladimir Nemirovici-Dancenko, cofondator, alături de Konstantin Stanislavski, al Teatrului de Artă din Moscova. Documentul nu este datat de Demidov; editorii arhivei îl plasează, pe baza conținutului, în anii 1937–1938.
În acel moment, Demidov se afla la capătul unei colaborări de peste două decenii cu Stanislavski. Fusese unul dintre colaboratorii importanți ai acestuia în cercetarea și predarea Sistemului, iar în 1935 Stanislavski îl cooptase ca redactor și consilier pentru cartea Munca actorului cu sine însuși. Demidov afirmă în această scrisoare că lucrase la carte mai bine de doi ani, discutând și contestând uneori ideile autorului. Stanislavski însuși avea să-i mulțumească în prefața volumului pentru indicațiile, materialele și exemplele oferite, pentru observațiile asupra cărții și pentru semnalarea unor greșeli.
În toamna anului 1935, în timpul lucrului la manuscris, divergențele dintre cei doi s-au accentuat. Potrivit relatării lui Demidov, Stanislavski ar fi spus atunci că „drumurile noastre creatoare s-au despărțit”. Colaborarea asupra cărții a mai continuat o vreme, până în apropierea trimiterii manuscrisului la tipar, însă Demidov nu a mai figurat ca redactor al volumului publicat.
În același timp, propria practică pedagogică îl condusese pe Demidov către o metodă diferită. El opunea metodei „analitice” a lui Stanislavski una pe care o numea „sintetică”: procesul creator al actorului nu trebuia descompus în elemente, ci abordat în indivizibilitatea lui. În locul „activității” deliberate, Demidov vorbea despre o anumită „pasivitate” — capacitatea actorului de a se expune acțiunii circumstanțelor și de a permite reacției să apară.
În această perioadă încearcă să găsească sprijin pentru ideile și cartea la care lucra. Îi scrie lui Stanislavski, actorului Ivan Moskvin și, în cele din urmă, lui Nemirovici-Dancenko. Acestuia din urmă îi cere foarte puțin: să citească zece sau douăzeci de pagini din noua sa carte.
În arhiva lui Demidov nu a fost găsit niciun răspuns al lui Nemirovici-Dancenko la această scrisoare.
Scrisoarea
Mult stimate Vladimir Ivanovici,
Prin secretarul dumneavoastră am aflat că nu veți găsi timp să vorbiți cu mine nici acum, nici în viitor.
De vreo cincisprezece ani, niște forțe parcă ne tot îndepărtează unul de celălalt…
Nu mă adresez dumneavoastră cu o rugăminte într-o chestiune personală. Din cât mă cunoașteți, știți că niciodată n-am fost în stare să-mi aranjez treburile personale. Și probabil că așa, neorânduite, vor și rămâne.
Mă adresez dumneavoastră numai în numele artei și de dragul artei. Și nu mai am la cine să apelez.
La vremea mea, după cum știți, am fost un cunoscător și un susținător al „Sistemului”, dar, în ultimii cincisprezece ani, viața și practica m-au îndepărtat de el pe nesimțite, pas cu pas — în orice caz, de principiile sale fundamentale.
S-a întâmplat foarte simplu. Când nu reușeam să aduc actorul în starea necesară prin metodele „Sistemului” ortodox, puneam nereușita pe seama propriilor mele greșeli și a nepriceperii mele; începeam să întorc metodele pe toate fețele și, până la urmă, obțineam ceea ce aveam nevoie. Dar, privind înapoi, vedeam că, fără să vreau, acționasem prin ALTE mijloace.
Am început să privesc mai atent și să-mi amintesc felul în care lucrau alți regizori și am văzut că, atunci când le ieșea, fie lucrau prin cu totul alte procedee — ale lor proprii —, fie, sub aparența procedeelor „Sistemului”, aplicau, fără să-și dea seama, procedee direct opuse acestuia. (La fel făcea și autorul „Sistemului” însuși.)
Konstantin Sergheevici mi-a propus să-i redactez cartea. Am acceptat.
M-am ocupat de aceasta timp de mai bine de doi ani, contrazicându-l adesea și determinându-l să facă numeroase concesii; dar, până la urmă, ca rezultat al acestor dispute de principiu, după cum s-a exprimat Konstantin Sergheevici, „drumurile noastre creatoare s-au despărțit” — chiar dacă, exterior și formal, sunt în prezent regizor al Teatrului de Operă al lui Stanislavski.
Cartea lui Konstantin Sergheevici urmează să apară în curând.
În ultimii zece ani am scris și eu foarte mult. Rezultatul este propria mea carte, cu un conținut cu totul opus. Prima ei parte este aproape gata pentru tipar.
În ea, prin exemple practice, prezint O NOUĂ TEHNICĂ SUFLETEASCĂ A ACTORULUI și o nouă pedagogie.
În opoziție cu metoda analitică a lui Konstantin Sergheevici, eu scriu despre metoda sintetică.
El vorbește despre descompunerea procesului creator în elemente; eu vorbesc despre indivizibilitatea lui.
El vorbește despre „activitate” pe scenă; eu vorbesc despre „pasivitate” — despre capacitatea de a te expune pasiv acțiunii circumstanțelor.
În opoziție cu vechea noastră metodă de predare, prin care, vreme de doi ani, umpleam capetele elevilor cu tot felul de termeni teatral-psihologici, eu propovăduiesc absența totală a termenilor și numai practica corectă.
Elevii noștri știau multe, dar nu știau să facă nimic.
Ilustrez toate acestea cu exemple din practică și explic exact cum trebuie făcut.
Pentru că, în ultimii doisprezece ani, mă ocup de această problemă zilnic, câteva ore pe zi, în tot acest timp s-a acumulat suficient material.
Am citit unele capitole actorilor și regizorilor. Ei spun că totul este scris simplu, limpede și ușor: „Numai publicați-o mai repede.”
Le-am povestit unor oameni de știință contemporani, profesori de psihologie, conținutul cărții și al Sistemului lui Konstantin Sergheevici. Ei spun: „Este extraordinar de interesant, convingător și nou… ar fi fost, acum patruzeci de ani.”
Le-am citit câteva capitole din cartea mea. Ei spun: „Este extraordinar de interesant, convingător și nou… va fi peste cinci ani — acum, în psihologie, există abia germenele a ceea ce dumneavoastră formulați limpede și în mod cu totul practic.”
Unul dintre ei mi-a spus: „Publicați-o mai repede, altfel îmi întârziați munca: va trebui să folosesc câteva citate din cartea dumneavoastră.”
Înțelegeți și dumneavoastră că nu la Konstantin Sergheevici mă pot adresa pentru simpatie sau ajutor în privința acestei cărți.
Ce importanță are că, formal, am ajuns atât de departe de dumneavoastră, parcă aș fi devenit chiar un „dușman”?
Priviți numai unde m-au adus atitudinea mea perseverentă, cinstită și pasionată față de munca mea — și cine, până la urmă, îmi este străin și îndepărtat.
Din clipa în care am început să dau peste toate aceste lucruri noi care, mi se pare mie, reprezintă singura cale justă, mi-a devenit din ce în ce mai limpede că nu lui Konstantin Sergheevici, ci tocmai dumneavoastră vă vor fi apropiate lucrurile pe care le gândesc și la care lucrez.
Mă adresez dumneavoastră cu sufletul cu totul deschis și cu deplină încredere: întreaga dumneavoastră viață creatoare dovedește că procedați așa cum considerați că este necesar, în acel moment, pentru cauza artei, și nu pentru propria carieră.
Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, la ceremonia civilă de comemorare a lui Sulerjițki, ați rostit niște cuvinte remarcabile — poate că nici nu vi le mai amintiți:
„Arta adevărată este întotdeauna revoluționară, întotdeauna radicală și întotdeauna ideală.”
Mi se pare că munca mea nu se abate de la niciuna dintre aceste cerințe.
Acum vă cer foarte puțin: să citiți zece-douăzeci de pagini din cartea mea.
Vă trimit capitolul al doilea.
Notă asupra documentului și traducerii
Documentul este o ciornă din arhiva lui N. V. Demidov, datată editorial 1937–1938. Textul a fost publicat de grupul „Arhiva N. V. Demidov” și este citat ulterior în cercetările dedicate lui Demidov și pedagogiei teatrale ruse.
În original, Demidov folosește expresia „новую душевную технику актера”, redată aici literal prin „o nouă tehnică sufletească a actorului”. Termenul rusesc душевный poate desemna aici viața psihică/interioară a actorului și nu trebuie înțeles exclusiv în sens religios.
Expresia „пассивно подставиться под обстоятельства”, tradusă aici prin „a te expune pasiv acțiunii circumstanțelor”, nu desemnează simpla inerție a actorului, ci disponibilitatea de a se lăsa afectat de circumstanțe fără a fabrica anticipat reacția.
Sursă: N. V. Demidov, ciornă a scrisorii către V. I. Nemirovici-Dancenko, datată editorial 1937–1938, Arhiva N. V. Demidov; publicată în materialele grupului „Arhiva N. V. Demidov” și citată ulterior în edițiile și studiile dedicate moștenirii sale.