🇳🇴 Les på norsk 🇬🇧 Read in English
Am recitit azi teza mea de doctorat. Încă o găsesc interesantă, surprinzătoare chiar. Pun exact încheierea, scrisă cu niște ani înainte ca inteligența artificială generativă să intre în viața noastră de zi cu zi. Încă mai cred și încă exact așa:
„Întrebările despre Arta Actorului au fost și vor rămâne aceleași, probabil, atâta timp cât omenirea va avea nevoie de teatru. Mijloacele de comunicare se vor schimba, tehnologia va evolua, vom fi mai informați, vom avea mai multe răspunsuri la mai multe întrebări, vom descoperi, poate, lumi noi. Cu toate acestea, oamenii din toate colțurile Universului vor veni la teatru pentru a se recunoaște, pentru a empatiza, pentru a se emoționa.
Și, oricât ar evolua specia umană, în continuare lacrimile oamenilor din viitor vor fi la fel de sărate ca lacrimile grecilor antici, iar râsetele oamenilor ajunși cu viteza luminii în alt sistem solar vor zgudui universul speranțelor, fricilor și iubirilor noastre neîmpărtășite… la fel ca pe vremea lui Aristofan, Shakespeare, Cehov sau M8535Drama4YOU (numele unui viitor posibil Shakespeare), acel genial M8535Drama4YOU care se va naște undeva, pe o altă galaxie, peste alte câteva sute sau mii de miliarde de ani lumină.
(datat: 2018, o zi de toamnă)”
„Tehnici de antrenare a creativității specifice Artei Actorului”, Bogdan Dumitrescu
Leave a Reply